În foyerul instituţiei s-a deschis o expoziţie interesantă
Istoria Teatrului Davila, în afişe
În cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, Teatrul Al. Davila din Piteşti a deschis, ieri, în foyerul instituţiei a cincea ediţie a expoziţiei de afişe din spectacolele puse în scenă în perioada 2000 – 2010. Sînt expuse 31 de afişe ce reprezintă istoria teatrului piteştean în ultima perioadă. Cel mai vechi afiş este cel de la spectacolul „Soacra cu trei nurori“ din anul 2003, regizat de Emilian Cortea, un spectacol care s-a jucat cu sala plină în peste 150 de reprezentaţii. Un alt spectacol de succes este „O scrisoare pierdută, pus în scenă în anul 2008“.
„Cu uşile închise“, de Jean Pau Sartre, în regia lui Bogdan Cioabă, „Doi români prin Europa“, de Sebi Poenaru, „Negustorul de timp“, de Matei Vişniec, „Duminică la ora trei“, de Ana-Maria Bamberger şi „Patriotica română“, de Mircea Ştefănescu, în regia lui Dan Tudor, sînt cîteva din spectacolele ale căror afişe sînt expuse.
Multe colaborări

Directorul teatrului piteştean, Sevastian Tudor, a declarat: „Această expoziţie pe care o organizăm de 5 ani este o istorie ilustrată a teatrului care reaminteşte spectatorilor piesele văzute în între anii 2000 – 2010. Unele sînt afişe cu date tehnice, altele cuprind mai multe fotografii elocvente, iar altele, desene. În perioada respectivă au fost puse în scenă 60 de spectacole şi am colaborat cu regizori foarte buni ca regretatul Constantin Dinischiotu care a pus în scenă ultimul spectacol «Vişan tatăl», Mihai Lungeanu, Ion Mincioagă, Dan Tudor şi doi regizori străini, Zoltan Schapira cu «O scrisoare pierdută» şi «O mireasă de împrumut» şi Dragan Jakovljevic. Dintre regizorii noştri îi amintesc pe Matei Varodi, Bogdan Cioabă, Emilian Cortea şi Luminiţa Borta. De asemenea, am colaborat cu scenografi ca Ion Zamfir, Adrian Raicu Petre, Daniela Piţigoi şi actualele scenografe sînt Miruna Varodi şi Cristina Ciucu“.
Felicitări din Maroc
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Polexe, a apreciat organizarea acestei expoziţii şi a precizat că teatrul piteştean se va bucura în continuare de susţinerea CJ. Acesta a dăugat că a primit o scrisoare de felicitare de la Ambasada României la Maroc în urma participării actorilor de la Davila la Festivalul Mondial al Teatrului de la Casablanca cu piesa „O mireasă de împrumut“, de Astrid Lindgren, în regia lui Zoltan Schapira. „Ni se solicită să participăm cu un spectacol la sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Ambasada din Maroc şi nu ştiu dacă vom putea merge, şi să participăm şi la ediţiile viitoare ale festivalului“, a precizat Constantin Polexe.
I.Şutan Foto: I.Tudor
|